Divorțul

Desfacerea căsătoriei

Competența

La notarul public părțile pot divorța și în situația în care nu au copii minori, cât și în cazul în care au copii minori din căsătorie. Competent pentru divorț este notarul care are sediul în circumscripția judecătoriei în care părțile încheiat căsătoria sau au avut ultima locuință comună.
În Municipiul București, orice notar din București este competent, indiferent de sectorul unde a fost încheiată căsătoria sau în care părțile au avut ultima locuință comună. Dovada ultimei locuințe comune se face cu actele de identitate sau cu declarație autentică dată în fața notarului.

Divorțul cu minori

În cazul în care părțile au copii minori din căsătorie, pentru a putea divorța la notar, aceștia trebuie să se înțeleagă cu privire la:

  • Numele pe care îl vor avea soții după divorț – în cazul în care, în urma căsătoriei, unul dintre soți și-a schimbat numele, acesta poate alege între a păstra numele din căsătorie sau a reveni la cel avut anterior;
  • Exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
  • Stabilirea domiciliului copilului minor după divorț – împreună cu mama sau tatăl;
  • Modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre copil și părintele separat;
  • Contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale copilului.
Actele necesare

Pentru procedura de divorț sunt:

  • Actele de identitate ale soților;
  • Certificatele de naștere ale soților – în original sau copie legalizată. În cazul în care acestea au fost plastifiate, trebuie să fie obținute duplicate ale acestora;
  • Certificatul de căsătorie – în original. Acesta se va reține la dosarul de divorț până la finalizarea procedurii, când se va restitui foștilor soți;
  • Certificatele de naștere ale copiilor minori – în original sau copie legalizată.

În cadrul procedurii de divorț, părțile pot fi reprezentate prin reprezentant cu procură specială, doar la depunerea cererii de divorț.Când se împlinește termenul de 30 de zile, ambii soți trebuie să se prezinte personal pentru finalizarea procedurii.
Procura poate fi autentificată la orice birou notarial din România, precum și la oficiile consulare și/sau misiunile diplomatice ale României. În procură trebuie să fie cuprinse toate elementele necesare pentru depunerea cererii.

Costuri

În cadrul procedurii de divorț, costurile sunt:

  • Onorariul notarial, la care se adaugă TVA. Acesta se calculează în funcție de valoarea bunului, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr.177/C/2024;
  • Tariful de arhivare permanentă, la care se adaugă TVA;
  • Tariful perceput Centru național de administrare a registrelor naționale notariale pentru înscrierea în Registrul național de evidență a certificatelor de divorț (RNECD), la care se adaugă TVA;
  • Onorariul notarial pentru legalizarea copiei certificatului de căsătorie, la care se adaugă TVA;
  • Onorariul notarial pentru autentificarea convenției cu privire la copilul minor, precum și tariful de arhivare permanentă, la care se adaugă TVA.
Durata și Procedură

Pentru a reduce timpul necesar redactării, recomandăm ca actele necesare și restul informațiilor să ne fie transmise anterior pe email, iar la înregistrarea cererii le prezentați în original.
După înregistrarea cererii, notarul acordă părților un termen de reflecție de 30 de zile calendaristice, termen impus de legislația în materie, care nu poate eliminat. În această perioadă, după caz, notarul sesizează și autoritatea competentă pentru ca aceasta să efectueze raportul de anchetă psiho-socială, care se realizează obligatoriu și gratuit în cadrul procedurii de divorț cu minor. Acesta se întocmește de autoritatea tutelară al primăriei unde va avea minorul domiciliul.
La împlinirea termenului de 30 de zile, dacă părțile stăruie în cerere, acestea se prezintă pentru emiterea certificatului de divorț. Tot atunci se încheie și convenția cu privire la minor și are loc audierea copiilor minori care au împlinit 10 ani.