Istoric

Biroul notarial a fost înființat în Februarie 2010, de către doamna LUNGU Fulga-Carmen-Garofița, în urma pensionării din funcția de Judecător pe care a deținut-o pentru mai bine de 30 de ani, dintre care 10 la Înalta Curte de Casație și Justiție. Încă de la înființare, LUNGU Sorin-Mihail și-a desfășurat activitatea în cadrul acestuia, întâi în calitatea de delegat notarial, iar în urma finalizării studiilor universitare, în calitate de consilier juridic.

În perioada 2010 – 2018 a activat în această calitate, cu excepția anului universitar 2011/2012, când a urmat cursurile Universității din Valencia.

În anul 2018, promovând examenul de admitere în funcția de notar stagiar astfel că în perioada 2019-2020, dl. LUNGU a efectuat pregătirea practică în cadrul biroului, iar cea teoretică în cadrul Institutului Notarial Român, până la susținerea și promovarea examenului de notar public, în primăvara anului 2021. Promovând examenul de definitivat, a devenit notar public asociat în cadrul biroului.

În urma desfășurării activității în cadrul asocierii, demonstrând că are cunoștințele și capacitățile necesare pentru continuarea activității la nivelul impus în cei 11 ani de activitate a biroului, în toamna anului 2021 doamna LUNGU Fulga-Carmen-Garofița s-a retras din activitate, lăsând biroul integral în coordonarea domnului notar LUNGU Sorin-Mihail.